După ce au pierdut pe teren du 24-7 duelul de la Botoșani cu România din Rugby Rugby Europe Championship (REC), spaniolii au căutat „revanșa” în club.
Meciul de rugby terminat pe teren între români și iberici a continuat târziu în noapte într-un club din Botoșani.
Aproximativ 30 de componenți ai celor două echipe au mers într-un club din centrul orașului care a găzduit partida de rugby iar la un moment dat , pe fondul consumului de alcool și a unui schimb de replici mai acid între mai mulți jucători din ambele tabere, între cele două grupuri a izbucnit un scandal imens. Mai mulți jucători din ambele tabere au transformat clubului într-un adevărat ring de box, rugby-știi oferind scene desprinse din artele marțiale, împărțindu-și pumni și picioare ca-n galele de K1.
Depășiți de situație după ce au încercat să aplaneze conflictul, agenții de securitate au sunat la 112, la fața locului ajungând în scurt timp mascații. Plini de sânge sportivii au refuzat să meargă la spital, preferând să se îndrepte către hotelurile unde erau cazați. În urma apelului la 112, organele abilitate s-au autosesizat și au deschis o anchetă în acest caz.
„Nu au fost persoane care să necesite îngrijiri medicale și nu au fost depuse plângeri penale de către cei implicați în eveniment. Ne-am sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție procedurală”, a precizat pentru publicația „Monitorul de Botoșani”, Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.